Mai bine activ decat pasiv

Deunazi, un prieten de-al meu m-a sunat sa ma intrebe daca vreau sa mergem impreuna in Piata Universitatii. Mi-a reamintit de ianuarie 1990, cand mergem impreuna la manifestatiile din piata Victoriei si, mai apoi, in primavara aceluiasi an la maratonul din Piata Universitatii incheiata brutal la inceputul verii cu mineriada lui Iliescu si Cosma. L-am refuzat, spunandu-i ca am imbatranit si nu mai am entuziasmul de atunci. Apoi mi-a fost rusine ca nu i-am spus adevarul.

Adevarul e ca, pana acum, nu m-am regasit in amalgamul de revendicari. Desi sunt profund dezgustat de clasa politica actuala, multimea si diversitatea cererilor m-au bulversat: "Dreptate pentru revolutionari" (?), "Jos taxa auto", "Legalizati marihuana", "Gabori asasini", "Aparati SMURD-ul", "Opriti masacrarea cainilor maidanezi". De joi, odata cu mitingul USL, au aparut si accentele politice, taxate destul de prompt de cei din piata. Toti insa sunt solidari intr-un punct: "Jos Basescu si guvernul Boc". Si mai e ceva care-i uneste si care, de fapt, i-a si scos in strada. S-au saturat.

M-am tot gandit: daca eu nu ies in piata inseamna ca nu m-am saturat? De fapt le cautam scuze. Ce sa faca dom'le? E criza peste tot, iar ei "saracii" se chinuie sa tina tara si bugetul pe linia de plutire si d-aia iau masuri nepopulare. Nimic mai fals. Daca era asa, nu stateau ca mutii, ci ieseau la dialog. Abia dupa o saptamana au inceput timid sa mai deschida gura, dar doar ca sa critice opozitia (sic!). Fara sa spuna mai nimic despre cei din pietele aproape tuturor oraselor din Romania si despre revendicarile lor. Asemenea aroganta nu am vazut de mult.

Mi-am dat seama ca ma minteam singur. Si cum pasivitatea nu ma caracterizieaza, m-am hotarat ca nu mai vreau sa stau. Pentru ca pe asta mizeaza si ei. Pe scarba generalizata pentru clasa politica. Pe faptul ca nici opozitia nu are lideri care sa coalizeze nemultumirile. A devenit chiar un fel de propaganda a puterii. Daca citesti printre randuri, ei cam asta spun: "...nu vedeti ca toti suntem la fel? de ce sa ii votati pe fomistii aia? alegeti raul mai mic, adica pe noi. mai bine stati acasa si ne vedem la alegeri". Si probabil ca aveau in plan sa mai dea o pomana cu cateva luni inainte de alegeri: 20 lei la pensie, 10% la profesori, o prima la jandarmi, o subventie la incalzire. Si o gura mare prin care o sa ne anunte ca, datorita lor, ce-a fost mai rau a trecut si criza nu s-a simtit asa tare ca in Tanganica.

Vreau sa le dovedesc ca se inseala. N-o sa mai stau. Sau, eventual, sa ma si impedic, ca sa ma poata prinda. Mi-am propus sa fiu activ. Vreau sa-i fac eu, nu ei pe mine. Asa ca o sa mai scriu. Asta e modul meu de a fi in piata.

P.S. Imi place (nu ma inregimentez, ci doar imi propun s-o urmaresc) miscarea lui Naumovici si Anetei Bogdan  Impreuna 2012. Pentru ca sper in schimbare.

Noroc sau ghinion? Distanta intre ele e asa mica...

Din moment ce stau aici si scriu articolul asta, poti sa spui ca am avut noroc. Dar sperietura pe care am tras-o mi-a adaugat sigur cateva (mai multe) fire de par alb si o amintire de neuitat.

M-am intors dupa anul nou de la Geneva. Aveam (eu si cu Adi, fiicamea) bilete la KLM, cu escala la Amsterdam. In ziua plecarii, mai precis cu 2 ore si jumatate inainte de plecarea cursei am fost sunat de agentia din Romania prin care cumparsem biletele ca s-a anulat cursa KLM de la Geneva la Amsterdam. Si ca ne-a rezervat bilete la AirFrance, cu escala la Paris. Deja parca presimteam ceva.

Am ajuns la aeroport in Geneva si reprezentatul KLM ne-a dirijat catre un alt ghiseu. Aici o "turma" de revoltati (ca nu eram singurii!!) statea la coada in speranta gasirii unei variante care sa inlocuiasca cursa anulata. Dupa ce ajungem la ghiseu, ii spunem ca avem deja facut traseul de catre agentia din Romania pentru AirFrance. Dupa ce se convinge ca este in regula, functionara respectiva tipareste biletele electronice si da sa ni le inmaneze. Ca un facut, pana sa apucam sa le luam, ii suna telefonul. Alt semn.

Asteptam sa vorbeasca, se intoarce la noi si ne anunta gales ca nu mai poate sa ne faca rezervarea cu AirFrance caci avionul care urma sa vina de la Paris (si sa faca apoi cursa de intoarcere cu noi) nu a plecat inca din Paris si deci sigur va intarzia si astfel pierdem legatura catre Bucuresti. Dupa cateva minute de cautari, ne gaseste ruta izbavitoare: cu Lufthansa prin Munchen si cu Tarom-ul de acolo spre Bucuresti. Facem checkin-ul, primim biletele pe randul 26. Nu mi-a sarit in ochi ca e dublul lui 13 (semn?). Ajungem la avion si urcam intr-un Embraer, nou si modern de altfel, dar mai mic decat un Airbus sau Boenig (cu doar 4 locuri pe rand).

Decolam. Capitanul ne salutase si, protocolar, ne informase ca se anunta turbulente si ca serviciile oferite vor fi reduse (sau restranse?, nu stiu exact, ca vorbea cam repede). Dar cine il baga in seama, nu toti spun cam acelasi lucru?

Ce a urmat, probabil ca o sa tin minte toata viata. Zborul propriuzis nu a durat decat 1 ora si ceva, dar a fost cea mai lunga ora din viata mea. Turbulente am mai prins si in alte zboruri, ceva mai nashpa am mai auzit sa fi patit si altii. Dar senzatia de cadere in golurile de aer parca fara sfarsit, mai ceva ca in mountain rouse, nu am avut-o niciodata. Nu vreau sa intru in detalii ca sa nu sperii prea mult si pe altii. E suficient sa spun ca un sfert de ora au zburat prin habitaclu telefoane mobile, posete, ba chiar si laptopuri. Sau ca una din stewardese a clacat si ca a avut nevoie de oxigen ca sa-si revina. Cand vedeam aripile avionului cum flambeaza, ma gandeam ca poate e mai bine, ca, daca erau rigide, sigur se rupeau. Ma gandeam la Adi in timp ce-mi rasunau in urechi rugaciunile cu voce tare ale unei turiste din stanga mea si, ceva mai departe, un cantecel de copii intonat calm (!?) de un adult. Care, in momentele alea de balans aerian, suna lugubru. Abia dupa ce am aterizatam am realizat ca nu era cineva care cedase nervos ci, din contra, era o persoana cu stapanire de sine remarcabila. Era vorba de tatal unuia dintre copii din avion care incerca sa-l distraga pe acesta in timpul momentelor tensionate. Oricum un lucru care ne-a mai ridicat moralul a fost vocea capitanului si care ne-a anuntat, la un moment dat, ca am trecut printr-o zona complicata (!?) si ca totul este in regula, inclusiv cu integritatea avionului.

In fine, ajungem cu bine la Munchen. Stii ca, dupa aterizare, de fiecare data cand te grabesti sa prinzi o conexiune, dai de cate unii care se misca incet si iti ia o gramada de timp sa iesi. Acum cred ca s-a depasit viteza la coborare din avion. Tot acum am inteles la ce se referise capitanul initial cand ne-a spus de serviciile reduse. Din motive obiective (vezi mai sus!) nimeni, deci nici stewardesele, nu s-a ridicat in timpul zborului. Asa ca n-am primit nimic de mancare sau de baut. Oricum nu cred ca cineva ar fi putut inghiti ceva. Din contra, ar fi dat si la altii ce avea (sic!).

Am avut noroc cu un zbor linistit spre casa, caci altfel nu stiu cum rezistam. Inca ceva. Ce locuri in avion credeti ca ne-au dat la biroul de transfer pentru zborul Munchen - Bucuresti. Bineinteles ca am avut locuri pe randul 13!