Am fost de curand la o nunta la tara, la Limanu, langa Mangalia. Desi cand spui "la tara" o buna parte se gandeste la costume traditionale, in aceasta zona nu se mai poarta de mult. In schimb obiceiurile arhaice sunt pastrate, chiar daca un pic adaptate vremurilor moderne. Marea majoritate a invitatilor vin direct la petrecere, dar farmecul il dau si evenimentele premergatoare. Alaiurile cu nuntasi si lautari care incep de la ginere, trec pe la nasi apoi pe la mireasa acasa in drum spre biserica si apoi la salon, au un farmec aparte. Ca sa nu mai vorbim de petrecerea de a doua zi, la ciorba de potroace si sarmale de la socrul mare de acasa. Stropite cu tuica si vin de casa dulceag, ca de..., suntem la doi pasi de renumitele coline pline cu vii ale Mulfatlarului. De la o varsta am inceput sa pun accent si pe desert: placinte, prajituri de casa care amintesc de cele grecesti, sarailii si baclavale turcesti, checuri si cozonaci, o minunatie de amestecuri de arome si gusturi.
Iar muzica de petrecere si joc este extraordinara: hore moldovenesti, sarbe oltenesti, geamparale dobrogene, muzica turcesca, tiganesti (nu manele!!), armanesti, dar si melodii clasice (vals, tango) sau ritmuri moderne (disco, latino sau bluess) toate sunt facute sa te ridice de la masa cat mai grabnic. O nota aparte (si pentru mine o noutate privind acest obicei) l-a avut "chinul" socrilor de la petrecerea de a doua zi. Singurele modificari ale obiceiurilor vechi au fost acelea ca plimbarea prin sat a acestora nu s-a mai facut calare pe magar (nemaifiind in "dotare"), ci cu... roaba, iar fetele acestora n-au mai fost manjite de funingine, ci cu frisca. Dar ce m-a frapat cel mai tare la oamenii de aici, unii dintre ei impovarati de grijile traiului zilnic destul de greu intr-o localitate care nu e statiune turistica, e ca vin si participa la petreceri cu tot sufletul.
Vorba acea care spune ca "m-am distrat de toti banii" aici am vazut-o transpusa in realitate. Desi unii dintre ei au economisit cu mult timp inainte ca sa poata aduce darul de nunta, au folosit totusi prilejul sa petreaca la maxim. Au dansat, au ras, au baut si mancat pana dimineata. Si a doua zi, desi obositi, au luat-o de la capat. Fara sa le para rau maine pentru cheltuiala facuta. Ba din contra, o considera ceva normal, un tribut necesar pentru un obiectiv clar: distractia.Stau acum si ma intreb cat de putin ne trebuie sa fim fericiti. Ce obiective ne impunem? "Cand mi-oi termina casa asta si mi-oi face o vila la munte, pot sa spun ca sunt fericit". Sau "am vazut Parisul, Londra si Roma. Dupa ce vad si New York-ul, Praga si Madridul, mai am putin si incep sa ma bucur." In cautarea marii fericiri, suntem pe cale sa pierdem micile bucurii.
Foarte frumos spus!
RăspundețiȘtergere