Cat (sau ce) ne trebuie ca sa fim fericiti?

Daca vrei sa vezi un exemplu de comuniune pasnica si, in acelasi timp, admirabila a mai multor natii, va recomand sa paticipati la o nunta, botez, cumetrie, sau ce-oti gasi in Dobrogea. Romani, bulgari, lipoveni, machedoni, turci, tatari, toti ingemanati intr-un extraordinar mozaic cultural, muzical sau gastromic, fac niste evenimente pe care n-o sa le uitati curand.

Am fost de curand la o nunta la tara, la Limanu, langa Mangalia. Desi cand spui "la tara" o buna parte se gandeste la costume traditionale, in aceasta zona nu se mai poarta de mult. In schimb obiceiurile arhaice sunt pastrate, chiar daca un pic adaptate vremurilor moderne. Marea majoritate a invitatilor vin direct la petrecere, dar farmecul il dau si evenimentele premergatoare. Alaiurile cu nuntasi si lautari care incep de la ginere, trec pe la nasi apoi pe la mireasa acasa in drum spre biserica si apoi la salon, au un farmec aparte. Ca sa nu mai vorbim de petrecerea de a doua zi, la ciorba de potroace si sarmale de la socrul mare de acasa. Stropite cu tuica si vin de casa dulceag, ca de..., suntem la doi pasi de renumitele coline pline cu vii ale Mulfatlarului. De la o varsta am inceput sa pun accent si pe desert: placinte, prajituri de casa care amintesc de cele grecesti, sarailii si baclavale turcesti, checuri si cozonaci, o minunatie de amestecuri de arome si gusturi.

 Iar muzica de petrecere si joc este extraordinara: hore moldovenesti, sarbe oltenesti, geamparale dobrogene, muzica turcesca, tiganesti (nu manele!!), armanesti, dar si melodii clasice (vals, tango) sau  ritmuri moderne (disco, latino sau bluess) toate sunt facute sa te ridice de la masa cat mai grabnic. O nota aparte (si pentru mine o noutate privind acest obicei) l-a avut "chinul" socrilor de la petrecerea de a doua zi. Singurele modificari ale obiceiurilor vechi au fost acelea ca plimbarea prin sat a acestora nu s-a mai facut calare pe magar (nemaifiind in "dotare"), ci cu... roaba, iar fetele acestora n-au mai fost manjite de funingine, ci cu frisca.

Dar ce m-a frapat cel mai tare la oamenii de aici, unii dintre ei impovarati de grijile traiului zilnic destul de greu intr-o localitate care nu e statiune turistica, e ca vin si participa la petreceri cu tot sufletul.

Vorba acea care spune ca "m-am distrat de toti banii" aici am vazut-o transpusa in realitate. Desi unii dintre ei au economisit cu mult timp inainte ca sa poata aduce darul de nunta, au folosit totusi prilejul sa petreaca la maxim. Au dansat, au ras, au baut si mancat pana dimineata. Si a doua zi, desi obositi, au luat-o de la capat. Fara sa le para rau maine pentru cheltuiala facuta. Ba din contra, o considera ceva normal, un tribut necesar pentru un obiectiv clar: distractia.

Stau acum si ma intreb cat de putin ne trebuie sa fim fericiti. Ce obiective ne impunem? "Cand mi-oi termina casa asta si mi-oi face o vila la munte, pot sa spun ca sunt fericit". Sau "am vazut Parisul, Londra si Roma. Dupa ce vad si New York-ul, Praga si Madridul, mai am putin si incep sa ma bucur." In cautarea marii fericiri, suntem pe cale sa pierdem micile bucurii.

Oare vom invata si noi sa ne laudam tara si sa nu ne mai barfim unii pe altii pe unde apucam? Sau parem desueti daca facem asta?

Am aflat cu bucurie ca Printul Charles tocmai a laudat Romania intr-o emisiune la un post de televizune britanic cu profil turistic. Marturisesc ca nu-mi era prea simpatic. Figura lui bonoma, care nu se potrivea cu a mult mai celebrei sale foste sotii, lady Diana, nu-mi spunea nimic. Pare mai mult un burghez englez. Nu are alura de print (viitor rege!) a unei superputeri mondiale, cum a fost si ramas regatul (fost imperiu) britanic. Ba cand am auzit ca s-a castorit cu Camilla mi-a devenit si mai nesuferit. Asta pana sa aflu de peregrinarile sale prin Romania. Omul e chiar discret. I se-ntampla cateodata, rar de altfel, sa fie "agatat" de cate un politician roman, dar nu sta mult la taclale.


Simplul fapt ca ne-a laudat nu este o nouatate pentru mine, banuiesc ca nici pentru voi. Charles, care si-a cumparat de mai multi ani cateva proprietati prin Transilvania, este unul din cei mai temeinici agenti de turism pentru Romania. Vine la noi de 2-3 ori pe an, cateodata nici nu aflam decat dupa ce a plecat, sta putin, se plimba prin sat si primprejur, urca in caruta, manaca romaneste si bea cate o palinca neaosa. Ca noutate insa, in intreviul dat, Charles a precizat (cu tenta de umor, sa fim corecti) ca este descedent al lui Dracula. Fara ca asta sa-l deranjeze.
 
Aceasta stire mi-a adus aminte de o mai veche suparare a mea. Cu ceva timp in urma am lansat un subiect intr-o retea de socializare cu un subiect legat de cea mai frumoasa vacanta petrecuta in Romania. Multi dintre cei care au comentat au spus ca Romania este ultimul loc in care isi doresc sa-si petreaca vacantele, blamand mizeria omniprezenta si serviciile proaste din Romania. E-adevarat ca mai avem mult de munca in acest sens, dar totusi... Stiu ca e mai usor sa critici decat sa lauzi, dar chiar nu ne putem abtine nici cand altul e subiectul?
 
Observ din ce in ce mai multe comentarii agresive despre viata in Romania pe forumuri si pe site-urile de stiri. Unii spun ca nu vorbesc romaneste in strainatate ca sa nu se faca de rusine. Oameni care traiesc (sau au trait pana de curand), care muncesc aici (sau la fel, care au facut-o pana mai ieri) nu prididesc sa arunce cu zoaie, indiferent de subiect. De parca ei nu fac parte din natia asta. Buna rea, suntem partasi. Ne bucuram cu totii cand sportivii romani castiga un meci sau o competitie internationala, ne intristam cand un grup de infractori romani ajunge pe prima pagina a ziarelor occidentale. Trebuie sa ni-i asumam si pe unii si pe altii. Nu sunt adeptul ascunderii mizeriei sub pres. Dar nici cand unul te-ntreaba cat e ceasul tu sa-i dai o palma ca n-are basca.

As vrea sa putem sa ne laudam mai mult. Eu chiar cred ca avem cu ce.