joi, 1 decembrie 2011

Te poti obisnui cu toate, mai putin cu departarile

Acum 2 zile a fost ziua lui Monica, sotia mea. Pentru prima oara in ultimii 23 ani nu am fost la aceeasi masa la aniversarea unuia dintre noi (din motive care tin de job-ul ei, a trebuit sa plece in strainatate). Totusi nu putem sa spunem ca n-am fost impreuna. Internetul face posibil acest lucru, cel putin din punct de vedere al comunicarii.





Oricum mi-a fost mai greu decat pot sa recunosc. Noroc cu Adi (fiica noastra) si cu Mota (motanul nostru), care ne-au sustinut.

Sper sa fie ultima zi de sarbatoare pe care o petrecem astfel. Inca odata, La Multi Ani Monica!

 

joi, 24 noiembrie 2011

Romanii sunt buni. La ce?

Unul din cei mai activi romani pe "planeta" blogg-ingului este Manafu. Nu-l cunosc personal, n-am avut contacte nici macar accidentale (doamne fereste!). Am aflat de el de cand ma "invart" in acest domeniu. De curand Manafu a lansat pe blogul propriu o initiativa. Ca urmare a stirii conform careia, la cautarile pe google dupa sintagma "romanii sunt...", in primele locuri in lista de rezultate ies numai expresii jignitoare ("prosti" sau "paduchiosi"), el a lansat propunerea ca putem schimba aceasta perceptie daca fiecare din noi va contribui scriind un articol pe internet care are ca titlu si subiect ideea ca "romanii sunt buni". Si punea la bataie cate 10 Eur pentru primele 25 de articole pe tema asta, adica in total 250 Eur, bani pe care Manafu se obliga sa-i doneze unei familii nevoiase din Timisoara.
Toate bune (oare?), unii (cei buni, probabil) au postat articole pe blogurile proprii, altii (nu stiu cum sa le zic) au scris comentarii. Incepand cu "campania e perversa", trecand prin "schimbarea imaginii e o prostie" si ajungand pana la "nesimtire", au trecut prin toate stadiile negativiste. Dar cel mai mult m-a indurerat un megacomenariu al unei fete care, intr-un limbaj decent si elevat, blameaza initiativa lui Manafu pe principiul ca, lansand o idee cu priza la mase, asta o sa-i aduca multi vizitatori pe blog, care inseamna bani din trafic/publicitate, din care doar o parte o sa-i doneze, si deci este de fapt o acoperire pentru un interes mercantil. Ceva care speculeaza sentimentele de mila ale asistentei (cum facea "Surprize, surprize" sau, acum, "Dansez pentru tine").
Desi are pe undeva dreptate, in sensul ca, de regula, actele de caritate nu se fac in media, domnisoara in cauza, ca de altfel si multi altii ca ea care scriu comentarii negative la adresa tarii sau compatriotilor lor pe forumuri, bloguri sau site-urile de stiri, ignora cel mai important lucru pe care-l face Manafu. Si anume ca face o fapta buna. Sau mai bine zis doua, gesturi din ce in ce mai rare, din pacate, in zilele de azi. Prima fapta buna e aceea ca impulsioneaza lumea blogg-erilor sa se implice in activitati de schimbare a preceptiei despre Romania si romani, imagine deterioriata in mass-media europeana in ultima vreme. Iar a doua e aceea ca face un act generos, prin care ajuta o persoana aflata la necaz.
Acestor actiuni le doresc cat mai multa pulicitate, in ideea ca poate "boala asta se ia". As vrea sa vad cat mai multe astfel de gesturi, indiferent daca cei care le initiaza castiga si ei ceva din asta. Nu vad nimic imoral intr-o astfel de initiativa. Pentru ca, in extenso, asa putem blama si casele de batrani sau spitalele private. Ce, ei nu castiga bani din activitati care au la baza suferinta umana? Asta inseamna ca trebuie sa le inchidem?
Vreau ca cei care nu pot (sau nu vor) sa construiasca sa nu demoleze ce au facut altii.

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Calatorii in tari vecine. Azi, Bulgaria - Veliko Tarnovo

Am fost pe la sfarsitul verii in Bulgaria, la Veliko, dar pana acum n-am prea gasit vreme sa povestesc despre asta. Marturisesc ca eu ma cam lamurisem ce-i si cu turismul la sud de Dunare. Avusesem si experiente bune, dar si nefaste. Asa ca nu mai duceam ca la pomul laudat. Dar de curand m-am "lovit" iarasi de cineva care imi balacarea serviciile romanesti, raportandu-le cu cele de la vecini nostri cu ceafa groasa. Asa ca mi-am adus aminte ca n-am spus nimic de ultima mea experienta la ei.
Ca o paranteza, dupa mine, litoralul bulgaresc este o alternativa la Turcia si la resorturile de acolo, desi la o calitate mult diminuata fata de Antalia sau Kusadasi. Deci nu poti compara serviciile de pe litoralul lor cu cele de la noi, pentru ca ai compara mere cu banane. Amandoua sunt fructe (adica sunt vecine cu Marea Neagra) si cam atat. Noi nu avem conditii si nici nu prea oferim all inclusive. Mai repede ofertele pe Grecia din Halkidiki sunt alternative (e-adevarat ca mult mai reusite) la servicile noastre de pe litoral. Au si grecii hoteluri, au si pensiuni, poti sa-ti iei numai cazare sau demipensiune si la noi si la greci. Dar nu vrea sa vobesc acum despre Grecia. Cu proxima ocazie, va asigur ca va spun parerea mea si despre ei.
Sa revin deci, ca am divagat. Pentru ca mie imi place sa compar mere cu mere sau macar mere cu pere, am ales sa ma cazez la o pensiune in Veliko. Sau family hotel, cum ii zic ei. Am gasit Hotel Bela Neda, am facut rezervare pe net, mai bine zis prin email, si am ajuns acolo. Prima impresie a partii vechi a orasului, unde se afla locatia asta, a fost pozitiva. Cladiri vechi, maxim cu 2 niveluri, stradute inguste, pietruite. Pana am ajuns la cautarea unui loc de parcare. Aici am cam imbulinat-o, ca hotelasul nu avea decat un loc de parcare la 6 camere si un apartament (cat avea el capacitate de cazare). Cu chiu cu vai am parcat masina "la liber" la vreo 200 de metri distanta, cu asigurararea verbala ca nu ne-o ridica nimeni. Am vrut sa platim parcarea, dar acolo nu erau tziganusi sa ne spuna ca au ei grija de masina (sic!).

Apoi am intrat in camere. Pentru 2* cat avea afisat, am ramas placut impresionat: camerele mari si perfect curate, baie la fel de curata si dotata multumitor, curte frumusica, cu cativa pomi si gazon. Ce nu mi-a placut: camerele decorate cam chichos (cu tapet din satin) si cam putin luminate natural (ferestre mici), baia fara cabina de dus, doar cu o perdea din musama. Dar pretul era excelent, ceea a facut ca raportul calitate/pret sa fie peste ce avem noi la Sighisoara.
Ca tot veni vorba, Veliko al lor e comparat cu Sighisoara noastra. Eu nu prea. V-am expus motivele cu merele si nucile. Stradutele lor aduc cumva cu cele din cetatea transilvana, dar cetatea lor e in afara orasului si nu e locuita. Ale parti comune: si noi avem o gramada de magazine de suveniruri si terase.

Si cetatea lor e frumoasa, dar sunt totusi niste ruine, e-adevarat ca restaurate si luminate noaptea. Organizeaza si ei diverse evenimente in cetate. Noi am prins un festival de arta traditionala si expozitii de port medieval. Urma un concert, dar nu l-am mai apucat. Au in schimb o biserica renovata recent situata exact in varful dealului cetatii, dar decorata, dupa gustul meu, cel putin ciudat, ca sa nu spun altfel (hidos).

Mi-a placut ca au orasul vechi asezat terasat, pe malurile unui rau care curge in U, si poti avea o priveliste panoramica de la una din multele terase sau restaurante.


Mancarea e buna si ieftina la ei, in mare majoritate a locurilor. La fel si berea. Si in Romania se manaca bine, dar nu asa diversificat in ceea ce priveste meniul. Dar am gasit si ei localuri care stateau prost la acest aspect, chiar prima terasa la care ne-am asezat si care nu avea in meniu decat fripturi si nimic traditional (sic!). 
Iar seara am fost la un restaurant cochet Hadji Nikolai care ne cam batea la preturi (cel mai ieftin vin imbuteliat era pe la 25-30 leva, cam 60 lei!). Ca o curiozitate, intrarea la unul din cele mai importante muzee din oras se face prin acelasi restaurant (mai precis traversand terasa din curtea interioara a acestuia).  


Am fost si la Arbanasi, la cativa km de Veliko, un satuc turistic, desi cam impropriu spus. Pentru ca, desi are o gama larga de complexuri hoteliere, vile si restaurante frumoase, marea lor majoritate sunt inconjurate cu garduri inalte si nu prea poti sa alegi decat intrand in fiecare. Deci o plimbare pe jos e cam anosta aici, ca nu prea ai ce vedea. Va sfatuiesc insa sa intrati si veti putea avea surpriza sa gasiti un complex cu piscina, terasa si restaurant cum la noi sunt extrem de putine, poate chiar deloc la nivelul lor.



Una peste alta merita sa mergeti la Veliko, dar nu va asteptati sa cadeti in extaz.

luni, 7 noiembrie 2011

Ma laud si eu, ca am cu ce

Avem tendinta de a ne reprima bucuriile sau, alfel spus, de a nu le impartasi. Din motive subiective de cele mai multe ori. "Sa nu creada cineva ca ma laud". Incep sa vad in asta un inceput de frustrare. Asa ca voi incerca, de acum inainte, sa fiu ceva mai exuberant.
Sunt deci bucuros ca fiica mea a luat examenul de admitere in avocatura la Baroul Bucuresti. Nu stiu daca e mare lucru, daca comparam cu problemele globale ale omenirii sau macar cu cele ale bugetului pe 2012 al cabinetului Boc. Eu insa cred ca toti avem de ce sa fim mandri de copilul nostru. Iar cand el e fericit pentru ceva realizat cu forte proprii, la fel trebuie sa ne bucuram si noi. Incepand cu primul desen de la gradinta, prima poezie, un FB la muzica, un 8 la geografie, admiterea la liceu, BAC-ul luat (si ce greu se ia azi!) sau absolvirea facultatii. Cred ca imbatranesc, dar consider ca zambetul copiilor este printre lucrurile carora o sa le ducem dorul in cel mai scurt timp. Pentru ca ei cresc si in curand o sa-si ia zborul. Si, cu toata dragostea ce le-o purtam, n-o sa-i putem retine. Si o sa ne para rau ca i-am certat la un moment dat pentru un motiv minor sau ca n-am fost partasi la vreuna din bucuriile lor.
Asa ca ma bucur acum, alaturi de ea.

luni, 24 octombrie 2011

Cat (sau ce) ne trebuie ca sa fim fericiti?

Daca vrei sa vezi un exemplu de comuniune pasnica si, in acelasi timp, admirabila a mai multor natii, va recomand sa paticipati la o nunta, botez, cumetrie, sau ce-oti gasi in Dobrogea. Romani, bulgari, lipoveni, machedoni, turci, tatari, toti ingemanati intr-un extraordinar mozaic cultural, muzical sau gastromic, fac niste evenimente pe care n-o sa le uitati curand.
Am fost de curand la o nunta la tara, la Limanu, langa Mangalia. Desi cand spui "la tara" o buna parte se gandeste la costume traditionale, in aceasta zona nu se mai poarta de mult. In schimb obiceiurile arhaice sunt pastrate, chiar daca un pic adaptate vremurilor moderne. Marea majoritate a invitatilor vin direct la petrecere, dar farmecul il dau si evenimentele premergatoare. Alaiurile cu nuntasi si lautari care incep de la ginere, trec pe la nasi apoi pe la mireasa acasa in drum spre biserica si apoi la salon, au un farmec aparte. Ca sa nu mai vorbim de petrecerea de a doua zi, la ciorba de potroace si sarmale de la socrul mare de acasa. Stropite cu tuica si vin de casa dulceag, ca de..., suntem la doi pasi de renumitele coline pline cu vii ale Mulfatlarului. De la o varsta am inceput sa pun accent si pe desert: placinte, prajituri de casa care amintesc de cele grecesti, sarailii si baclavale turcesti, checuri si cozonaci, o minunatie de amestecuri de arome si gusturi.
 Iar muzica de petrecere si joc este extraordinara: hore moldovenesti, sarbe oltenesti, geamparale dobrogene, muzica turcesca, tiganesti (nu manele!!), armanesti, dar si melodii clasice (vals, tango) sau  ritmuri moderne (disco, latino sau bluess) toate sunt facute sa te ridice de la masa cat mai grabnic. O nota aparte (si pentru mine o noutate privind acest obicei) l-a avut "chinul" socrilor de la petrecerea de a doua zi. Singurele modificari ale obiceiurilor vechi au fost acelea ca plimbarea prin sat a acestora nu s-a mai facut calare pe magar (nemaifiind in "dotare"), ci cu... roaba, iar fetele acestora n-au mai fost manjite de funingine, ci cu frisca.

Dar ce m-a frapat cel mai tare la oamenii de aici, unii dintre ei impovarati de grijile traiului zilnic destul de greu intr-o localitate care nu e statiune turistica, e ca vin si participa la petreceri cu tot sufletul.
Vorba acea care spune ca "m-am distrat de toti banii" aici am vazut-o transpusa in realitate. Desi unii dintre ei au economisit cu mult timp inainte ca sa poata aduce darul de nunta, au folosit totusi prilejul sa petreaca la maxim. Au dansat, au ras, au baut si mancat pana dimineata. Si a doua zi, desi obositi, au luat-o de la capat. Fara sa le para rau maine pentru cheltuiala facuta. Ba din contra, o considera ceva normal, un tribut necesar pentru un obiectiv clar: distractia.

Stau acum si ma intreb cat de putin ne trebuie sa fim fericiti. Ce obiective ne impunem? "Cand mi-oi termina casa asta si mi-oi face o vila la munte, pot sa spun ca sunt fericit". Sau "am vazut Parisul, Londra si Roma. Dupa ce vad si New York-ul, Praga si Madridul, mai am putin si incep sa ma bucur." In cautarea marii fericiri, suntem pe cale sa pierdem micile bucurii.

miercuri, 5 octombrie 2011

Oare vom invata si noi sa ne laudam tara si sa nu ne mai barfim unii pe altii pe unde apucam? Sau parem desueti daca facem asta?

Am aflat cu bucurie ca Printul Charles tocmai a laudat Romania intr-o emisiune la un post de televizune britanic cu profil turistic. Marturisesc ca nu-mi era prea simpatic. Figura lui bonoma, care nu se potrivea cu a mult mai celebrei sale foste sotii, lady Diana, nu-mi spunea nimic. Pare mai mult un burghez englez. Nu are alura de print (viitor rege!) a unei superputeri mondiale, cum a fost si ramas regatul (fost imperiu) britanic. Ba cand am auzit ca s-a castorit cu Camilla mi-a devenit si mai nesuferit. Asta pana sa aflu de peregrinarile sale prin Romania. Omul e chiar discret. I se-ntampla cateodata, rar de altfel, sa fie "agatat" de cate un politician roman, dar nu sta mult la taclale.


Simplul fapt ca ne-a laudat nu este o nouatate pentru mine, banuiesc ca nici pentru voi. Charles, care si-a cumparat de mai multi ani cateva proprietati prin Transilvania, este unul din cei mai temeinici agenti de turism pentru Romania. Vine la noi de 2-3 ori pe an, cateodata nici nu aflam decat dupa ce a plecat, sta putin, se plimba prin sat si primprejur, urca in caruta, manaca romaneste si bea cate o palinca neaosa. Ca noutate insa, in intreviul dat, Charles a precizat (cu tenta de umor, sa fim corecti) ca este descedent al lui Dracula. Fara ca asta sa-l deranjeze.
 
Aceasta stire mi-a adus aminte de o mai veche suparare a mea. Cu ceva timp in urma am lansat un subiect intr-o retea de socializare cu un subiect legat de cea mai frumoasa vacanta petrecuta in Romania. Multi dintre cei care au comentat au spus ca Romania este ultimul loc in care isi doresc sa-si petreaca vacantele, blamand mizeria omniprezenta si serviciile proaste din Romania. E-adevarat ca mai avem mult de munca in acest sens, dar totusi... Stiu ca e mai usor sa critici decat sa lauzi, dar chiar nu ne putem abtine nici cand altul e subiectul?
 
Observ din ce in ce mai multe comentarii agresive despre viata in Romania pe forumuri si pe site-urile de stiri. Unii spun ca nu vorbesc romaneste in strainatate ca sa nu se faca de rusine. Oameni care traiesc (sau au trait pana de curand), care muncesc aici (sau la fel, care au facut-o pana mai ieri) nu prididesc sa arunce cu zoaie, indiferent de subiect. De parca ei nu fac parte din natia asta. Buna rea, suntem partasi. Ne bucuram cu totii cand sportivii romani castiga un meci sau o competitie internationala, ne intristam cand un grup de infractori romani ajunge pe prima pagina a ziarelor occidentale. Trebuie sa ni-i asumam si pe unii si pe altii. Nu sunt adeptul ascunderii mizeriei sub pres. Dar nici cand unul te-ntreaba cat e ceasul tu sa-i dai o palma ca n-are basca.

As vrea sa putem sa ne laudam mai mult. Eu chiar cred ca avem cu ce.

vineri, 16 septembrie 2011

Generatia etnobotanicelor sau generatia relansarii?

Inca o ocazie sa cred ca generatiile tinere nu numai ca nu sunt pierdute (cum se tot vehiculeaza), ci din contra, ne fac (pe mine cel putin) sa fim mai optimisti. Eu personal, imi pun sperante in cei tineri, nascuti (nu neaparat din cauza asta) sau macar educati (aceasta sa fie cauza?) in epoca post-decembrista.

Totul a pornit de la un eveniment banal. Sotiei mele i s-a stricat laptopul. Nu-sh ce-avea, dar dispaly-ul s-a intunecat si aproape nu se mai veda nimic (doar ceva vag, ca sa-mi dau seama ca restul de hard si softul erau ok). Dupa ce am consultat mai multi "specialisti", cele mai multe sugestii inclinau sa schimb display-ul sau chiar intreg laptopu'. "Nu merita sa-l repari (desi are numai 4 ani), ca te costa jumatate dintr-unul nou". Inainte sa fac asta, am mai dat un search pe Google pt "service laptop (zona) obor" si am gasit un tip care statea in Crangasi (am si uitat sa-l intreb de ce aparea la cautarea dupa Obor, dar in fine, nu asta e scopul postarii mele). I-am explicat ce simptome are si mi-a zis ca e lampa de la display, pe care cei mai multi se codesc s-o schimbe fiindca e destul de complicata operatiunea. Pretul era extrem de rezonabil (cu tot cu lampa si manopera undeva la 120-150 lei). Am convenit sa-l duc la el la atelier. Cand am ajuns in fata blocului, am vazut un afis pt Service si un nr de telefon, dar nci un numar de apartament. Am sunat iar la telefon, mi-a zis ca nu-i acasa, dar sa-l las colegei (prietenei?) lui. A venit o domnisoara care mi-a deschis personal usa din de intrare in bloc (nu mergea nici intrefonu'!) si m-a condus in garsoniera. Arelierul era de fapt locuinta lor minuscula. Toata fiinta mea imi spunea sa plec. Dar faptul ca a fost foarte amabil la telefon, nu ma repezea, si chiar m-a sunat el inapoi, m-a facut sa continui. I-am explicat domnisoarei ce buba are, l-am testat, dar mi-am dat seama ca era paralela cu astea. Iarasi m-am abtinut cu greu sa renunt si sa plec. Mi-a facut un proces verbal de primire, am lasat scula si am plecat. Nu m-a sunat in seara aia, asa cum promisese. Monica (sotia mea) mi-a zis ca e tzeapa si sa ma duc sa-l iau. L-am sunat pe la ora 20.00 si mi-a zis ca-l face a doua zi dimineata, ca n-a ajuns inca acasa(?). Mi-am zis sa-l las pana a doua zi la pranz si apoi sa ma duc sa-l iau, in orice stare ar fi. Pana sa ma hotarasc sa fac asta m-a sunat tipul si mi-a zis ca e gata. Surpriza totala.

Nu m-am dus in seara aia. M-am dus a doua zi si am vazut pe mana cui il lasasesm. Fara exagerare, nu-i dadeai mai mult de 16-17 ani, desi el zice ca are 20. De ce l-am lasat (si bine am facut!) sa isi bage nasul in laptop? Pur si simplu pentru ca mi-a placut cum vorbea. Si stiu pe pielea mea ce greu e sa incepi mica afacere si apoi sa-ti gasesti clienti, carora trebuie sa le castigi si increderea. L-am laudat sincer si i-am spus ca daca va fi in continuare la fel de serios, va avea numai de castigat. La ora cand altii de varsta lui nici macar nu se trezesc (pe la 10.00 dimineata) el vazuse deja 2 clienti in oras, la domiciliul lor. Apoi a venit sa-mi predea mie laptopu si a plecat iar, ca i-a sunat iar telefonul pentru alta lucrare.

Iata ca nu toti asteapta sa-si dea bac-ul si sa termine facultatea ca sa inceapa sa castige bani. Daca esti serios, poti s-o faci de foarte devreme. Si ca el eu (vreau sa) cred ca sunt multi altii.

Daca sunteti interesati, pentru cei din Bucuresti, vi-l recomand. E ieftin si serios. Cel putin azi. Sper sa se imunizeze si sa nu intre in trendul celor cu "las ca merege si asa; ce daca se supara? gasim alti fraieri".

Succes Stefan (ca am uitat sa va spun ca asa il cheama). Daca si tu esti produsul generatiei etnobotanicelor, inclin sa cred ca nu interzicand astea salvam societatea. Societatea o insanatosim acordand incredere lui Stefan si celor ca el.

joi, 16 iunie 2011

Sunt eu defect?

Am facut nu demult un curs de turism (inceput anul trecut si finalizat in martie 2011). Nu vreau sa vorbesc aici despre continutul si finalitatea lui. Altceva vreau sa spun. Un curs, ca de altfel orice actiune publica care include luarea de contact cu mai multe persoane, are si o latura de socializare. E posibil sa gasesti, cu acest prilej, persoane care sa rezoneze cu tine (mai mult sau mai putin). E-adevarat ca trebuie sa faci si eforturi, ca nu te poti astepta sa te imprietenesti cu cineva daca nu iesi din carapace. In fine. Dupa terminarea cursului, am incercat sa tinem legatura, ba chiar cativa dintre noi ne-am facut un grup pe FaceBook. Cateva banalitati schimbate din cand in cand.
De curand insa am facut o propunere tuturor sa trecem de bariera virtuala si sa ne (re)vedem intr-o seara la o bere sau suc. Am stabilit o ora si un loc. Mesajul spunea ca nu e cazul sa se confime cumva, ci doar sa vina. Pur si simplu. Cativa, putini, au marsat (adica au dat Like :-) ). Alti cativa au declinat invitatia, din diverse motive. Cei mai multi, nimic. Am zis ca nu-i bai. Aveam certitudinea sa ma intalnesc cu cei (cel!) care confirmase si speram sa vina si cativa din ceilalti, care nu dadusera nici un semn. Surpriza a fost totala. In afara de unul care a sunat sa intrebe cati au confirmat si ca intarzie, n-a venit nimeni. Stau si ma intreb de ce dracu' m-am mai dus eu. Dupa mintea mea, chiar daca nu trebuia confirmata prezenta, trebuia totusi infirmata in cazul in care nu se dorea/putea ajunge. Se vede treaba ca eu sunt cel care n-avea ce cauta in acest grup. Toti ceilalti gandesc cumva la fel si m-au eliminat. Se exclude faptul ca ar fi vorbit intre ei pentru asta. Nici macar asta n-au facut :-(. Pur si simplu asa sunt ei.
De atunci imi revine obsesiv o intrebare: Sunt eu defect? Asta e lumea reala in care traim? Socializarea este ok atata timp cat nu include prezenta fizica. Pe mess si FB putem vorbi oricat si oricum. Suntem chiar "prieteni" (nu asa ne numim noi pe FB?). Dar daca vrei sa depasesti aceasta bariera, se rupe ceva. Ma ingrozeste ideea ca asta e viitorul...