Frumoasa tara avem (1) - Ranca, Tg Jiu, Cheile Sohodolului

Am fost cateva zile in a doua jumatate a lunii septembrie intr-un scurt concediu (pe care il meritam, sau, cel putin, pe care mi-l doream) in Parang, la Ranca. Mie unul mi-a placut teribil. Asa ca recomand oricui sa mearga negresit, atat vara (cand nu e aglomeratia sezonului de schi), cat si iarna, caci partii si teleschiuri sunt, iar din decembrie asta va fi gata si un telescaun.

Fusesem si cu un an inainte in zona Olteniei montane, dar ma oprisem la Baia de Fier si Polovragi (sa vad pesterile Muierii si Polovragi). Dar acum aveam de gand sa imi "chinui" putin sotia cu niste trasee montane.
Cand am intrat in camera pensiunii Valea Mariei, primul lucru care m-a socat a fost privelistea de la balcon. Pur si si simplu stateam, la propriu, cu capul in nori.

Am iesit apoi a doua zi in "recunoastere". Drumul principal asfaltat ca-n palma, ce urca de la Novaci si pana la Raca, continua apoi peste munti, cu soseaua TransAlpina pana la Obarsia Lotrului (nu stiu daca vor apuca sa-l asfalteze pana acolo anul asta, caci era in lucru si iarna se apropia), drumul fiind de o frumusete salbatica, mai ceva ca Transfagarasanul.

Revenind la statiune, am ramas putin dezamagit, dar nu surprins. Ranca, fiind o locatie recent intrata in circuitul turistic, o buna parte a constructiilor (vile si hoteluri) sunt asezate haotic, ca aproape tot ce s-a construit dupa '89 in Romania. In lipsa spatiilor plane, s-a sapat in coama muntelui in cei cativa metri de depuneri bolovanoase, in multe cazuri defrisandu-se si cei cativa brazi aflati pe locul casei. Cladirile sunt ridicate de-a lungul strazii principale si a catorva strazi secundare, dar multe sunt inghesuite. Si nu prea au curte (din motivul invocat mai sus). Ca sa nu mai spun ca foarte multe sunt ridicate si fara gust, iar cateva sunt neterminate (si probabil ca asa o sa si ramana inca multi ani). Totusi nu se compara cu Straja, langa Lupeni, unde am vazut un conglomerat chiar mai pestrit si mai urat. 

O vila mi-a placut in mod special, iesind in evidenta prin bunul gust al arhitecturii, materialelor si culorilor folosite, precum si prin spatile generoase ce o inconjurau. Era inca in constructie (se ridica o sala de conferinte si un teren de sport), dar oricum era frumoasa.

.

Am iesit din statiune si abia atunci mi-am dat seam ca ajunsesem in rai. Superba zona. Varful Papusa domina statiunea, goliciunea muntelui nereusind sa-i intineze splendoarea. Nici macar mana omului, prin constructia telescaunului, nu a reusit sa-i fure din  frumusetea salbatica.

M-am intors obosit dar fermecat. A doua zi a fost ceata, asa ca m-am hotarat sa merg la Tg Jiu sa (re)vad capodoperele lui Brancusi. Abia cand ajungi langa Coloana Infinitului sau langa Masa Tacerii iti dai seama de genialitatea sculptorului taran din Hobita.

Ne-am continuat apoi drumul pana la Manastirea Tismana, iar la intoarcere am iesit putin din traseu si ne-am dus sa vedem Cheile Sohodolului. Auzisem de ele dintr-un reportaj la TV in care o obste din zona pusese o bariera pe un drum judetean (nu foarte circulat e-adevarat) si cerea "taxa de trecere". O alta ineptie a democratiei post-decembriste. Acum barierea era ridicata si nimeni sa ne dijmuiasca. Asa ca am lasat masina si am facut cativa km pe jos. Am ramas fara cuvinte. Cheile Bicazului sunt grandioase, dar Cheile Sohodolului sunt mai agreabile, nu te domina, lasand soarele sa le incalzeasca si apa sa le domoleasca.

In urmatoarea zi am facut un traseu dificil nu atat prin periculozitate, cat mai ales prin lungime (fiind vorba de niste oameni care nu fac asa ceva decat o data sau cel mult de doua ori pe an). Am fost de la Ranca la lacul Galcescu (sau Calcescu, cum am mai vazut scris), un traseu care noua ne-a luat cam 4 ore dus si tot cam asa la intors, fara sa socotim vreo ora de relash la lac. La intoarcere eram franti, dar incantati. Doar ultima portiune din drumul de dus, adica portiunea de coborare din creasta, spre lacurile glaciare (lacurile Pasarilor, Lacul Vidal, Lacul Pencu si, cel mai mare, Galcescu) este mai dificila, deoarece este grohotis si destul de abrupt. In rest este ok pentru cineva mediu antrenat.

 Drumul e marcat recent si deci sunt sanse mici sa-l pierdeti. Incepe cu marcaj cu linie rosie chiar din Transalpina tocmai sus de tot, la vreo 2 km de la altitudinea ei cea mai inalta, dupa ce treceti de Papusa. Urmati marcajul pe primele 3 sferturi ale traseului si, pe ultima creasta, chiar cu cateva sute de metri inainte de coborare pentru ultima portiune din traseu, se despart 2 marcaje, astfel incat de aici trebuie urmat traseul ce face dreapta, cu semn triunghi rosu. Celalalt (cu marcajul initial, cu dunga rosie) duce la Parangul Mare.

In ultima zi am facut un traseu solitar pe Papusa, pt ca sotia mea era "rupta" din cauza drumului de la Galcescu din ziua precedenta, dar am avut ghinion de zi noroasa si n-am putut fotografia statiunea Ranca din varf.
Una peste alta a fost o minivacanta reusita din toate punctele de vedere.




PS Mancarea si serviciile la pensiunea Vila Mariei sunt de nota 9+, iar privelistea de la balcon de 10.

Inceputul

Un lucru trebuie sa stiti despre mine. Imi fac poze singur. Si de obicei chiar sunt singur in poze. Dar intotdeauna mai este si altceva de aratat, nu numai fata mea. Asta e ultima. In poza mai e sotia mea si un card de lebede din Cismigiu. Apropos: de cand n-ati mai fost in Cismigiu? Mie mi-a placut.
Uitasem umbra copacilor batrani, barcile de pe lac. Am descoperit lebedele, ratele si gastele. Mi-a placut ca acum se poate sta pe iarba (chiar exista placute care sa anunte asta!). Am remarcat ca, in afara de restaurantul Monte Carlo, mai exista doar 2 terase. Acum ceva timp se umpluse parcul de "bombe". Chiar si betivii (am vazut doar doi) din Cismigu sunt cei simpatici, nu agresivi.
Ce nu mi-a placut: gainatul (necuratat) de pe o buna parte din bancute, grafitti-urile obscene de pe copacii batrani (desi alaturi administratia le-a amenajat panouri speciale). O sa mai trec.